Acesta este cel mai recent exemplu prin care bugetul suporta cheltuieli
ale institutiilor private, conectate deseori la mediul politic.
Prevalandu-se de un act normativ emis in timpul guvernarii CDR, unii
politicieni au beneficiat de finantari pentru proiectele personale.

Este vorba de fundatia condusa de Mihaela Geoana, sotia presedintelui
PSD. Proiectul a devenit public pe 11 ianuarie, la scurt timp dupa ce
s-a aflat ca respectiva organizatie non-guvernamentala (ONG) este unul
din chiriasii privilegiati ai RAAPPS, in pofida faptului ca sediul
trebuia evacuat din decembrie.
Conform Ordonantei de Guvern 26/2000, este prevazut in legislatie
statutul de ONG de utilitate publica, fapt care confera "dreptul de a i
se concesiona servicii publice fara caracter comercial" si "dreptul
preferential la resurse provenite din bugetul de stat si bugetele
locale".
In consecinta, Fundatia "Renasterea", care se ocupa de preventia si
informarea despre cancerul la san, ar putea solicita, in mod legal,
perpetuarea statutului de chirias al RAAPPS datorita noului statut.
Mircea Geoana a sustinut ca ajutorul umanitar oferit de "Renasterea" in
cei sapte ani de cand functioneaza motiveaza o prelungire a contractului
cu Regia.
"Daca dumneavoastra veti avea necazul sa va imbolnaviti de cancer la
san, va invit sa apelati la serviciile acestei organizatii", i-a spus
Geoana unei jurnaliste la inceputul anului. Insa Geoana nu este primul
presedinte PSD beneficiar al ordonantei respective.
Traditia a fost inaugurata de catre Adrian Nastase.
Prima asociatie sau fundatie care a fost declarata de utilitate publica
in timpul guvernarii Adrian Nastase a fost Asociatia Generala a
Vanatorilor si Pescarilor Sportivi din Romania (AGVPS), al carui
presedinte era acelasi Adrian Nastase.
Conflictul de interese nu a fost un obstacol pentru Nastase nici in
cazul altor doua ONG-uri, Asociatia de Drept International si Relatii
Internationale (ADIRI) si Fundatia Europeana Titulescu, ambele avand
sediul in Casa Titulescu, aflata in patrimoniul RAAPPS.
In cazul ADIRI, institutie respectabila cu cateva decenii de activitate
in spate, problema se ridica doar din punct de vedere moral - in ce
masura Nastase, ca presedinte al asociatiei, era indreptatit sa-i acorde
un statut privilegiat folosindu-se de functia de premier. In schimb,
este discutabil cum Fundatia Europeana Titulescu a indeplinit conditiile
legale pentru declararea ei ca fiind de utilitate publica, anume
reusita derularii unor programe cu obiective clare.
A fost infiintata in 1991, dar activitatea ei a fost aproape inexistenta
pana in 2002. Atunci, noul presedinte Adrian Nastase a relansat-o si,
la mai putin de trei luni, a fost declarata de utilitate publica.
De o hotatare de Guvern similara a beneficiat si organizatia masonica Marea Loja Nationala din Romania.
Ramane un mister de ce Guvernul Nastase a decis finantarea din banii
contribuabililor a unei organizatii care are obiective atat de vagi
precum "elevarea omului si combaterea ignorantei prin morala si
cultura".
De utilitate publica a fost declarata si Fundatia "Centrul Regional PER
pentru Europa Centrala", infiintata de Larry Watts. Acesta a fost
consilier personal al fostului director SIE, Ioan Talpes, care ulterior
i-a devenit nas de cununie. Fundatia primeste in continuare bani de la
buget. Astfel, in 2007 Secretariatul General al Guvernului i-a alocat
suma 900.000 de lei.
Desi unele organizatii de pe lista celor de utilitate publica au o
activitate benefica, ambiguitatile legii si lipsa unor criterii mai
clare ridica dubii asupra corectitudinii selectarii lor, mai ales atunci
cand este vorba de conexiuni, mai mult sau mai putin stranse, cu
persoane din politica. (A. ILIE)
Avem 61 de ONG-uri de "Utilitate Publica", dintre care 44 au primit decizii favorabile in perioada Guvernului Adrian Nastase
Ordonanta 26 din 2000 a deschis posibilitatea ca unele asociatii si
fundatii sa primeasca statut de utilitate publica. Pana acum, exista 61
asemenea ONG-uri, dintre care 44 au primit decizii favorabile in
perioada Guvernului Adrian Nastase.
Printre ele se afla organisme profesionale precum
Uniunea Cineastilor din Romania,
UNITER, Asociatia Generala a Inginerilor din Romania sau
Asociatia Criminalistilor din Romania, s.a.,
ONG-uri ca -
Consiliul National Roman pentru Refugiati,
Organizatia "Salvati Copiii",
Fundatia "Humanitas Pro Deo",
Fundatia "Familia" etc.,
organizatii civice - (tot ONG-uri)
(Grupul pentru Dialog Social,
Centrul de Resurse Juridice,
Liga Apararii Drepturilor Omului,
Asociatia Romana pentru Transparenta,
Organizatia pentru Apararea depturilor Omului)
sau asociatii culturale (tot ONG-uri)
Fundatia "Democratie prin Cultura",
Fundatia Nationala pentru Civilizatie Rurala "Niste Tarani",
Fundatia Nationala pentru Stiinta si Arta,
Fundatia "Anastasia".